Dan Vasilică: „Angajament total, dar un arbitraj care a lăsat semne de întrebare”

După partida disputată în deplasare cu ACS Mediaș, antrenorul principal al formației Gilortul Târgu Cărbunești, Dan Vasilică, a oferit o analiză amplă a jocului și a contextului în care s-a disputat confruntarea.

„A fost un meci dificil din toate punctele de vedere. Atât prin prisma adversarului clasat pe o poziție care confirmă atât valoarea, cât și pretențiile pe care le au, de promovare, cât și a celorlalte condiții: deplasare în ziua meciului, echipa noastră nou formată, mulți tineri debutanți atât la seniori, cât și la Liga 3. Ne așteptam să avem un meci greu și de aceea ne-am propus să încercăm să punem în aplicare ce lucrăm la antrenamente, în măsura în care putem. Să fie un prim test de evaluare atât individuală, cât și ca echipă.

Poți să încerci, împotriva unui adversar mai puternic și mai valoros, să mizezi strict pe apărare pentru a limita proporțiile unui scor mare, dar nu rămâi cu nimic dintr-un astfel de meci. Felicit jucătorii pentru implicarea totală de care au dat dovadă, aveam nevoie de un astfel de meci pentru a face o evaluare corectă. Angajamentul și atitudinea avută îmi dau speranțe că, de la etapă la etapă, o să arătăm din ce în ce mai bine.

Desigur, scorul putem spune că e unul nedrept, ținând cont de faptul că 3 din cele 4 goluri au fost marcate din penalty-uri văzute doar de arbitrul central. Nu credeam că poate cineva să greșească într-o asemenea manieră, să acorde atâtea penalty-uri într-un singur meci, care mai de care mai hilare. Am înțeles că e același arbitru care a mai acordat două penalty-uri și în meciul cu Vâlcea de acum 3 luni, de la Cărbunești. Acesta este singurul aspect negativ care mi-a lăsat un gust amar… în rest pot spune că am văzut foarte multe lucruri pozitive la jucătorii noștri.

Iar când o să reușim să ajungem la un nivel fizic decent și să corectăm unele probleme de ordin tactic, o să apară și rezultatele care ne vor ajuta să urcăm în clasament. Sper ca din această săptămână să începem să ne antrenăm normal, pe teren mare, pentru a putea corecta problemele observate.

Mi-aș dori ca la următorul meci de acasă, cu Jiul Petroșani, să avem un număr cât mai mare de suporteri care să ne încurajeze. O echipă atât de tânără ca a noastră se hrănește cu energia celor din jur. Sunt jucători tineri, fără experiență la acest nivel, dar foarte talentați și care își dau viața pe teren. Iar lucrul acesta trebuie apreciat și încurajat și din tribună.

Am început un nou proces de formare a unei echipe și, chiar dacă există presiunea clasamentului, trebuie avută și răbdare. Dar, cum cunosc de atâția ani suporterii Gilortului, sunt convins că aceștia apreciază determinarea și implicarea în fiecare fază de joc a întregii echipe mai mult decât un rezultat pozitiv obținut «la ciupeală», cum se zice!

Hai, Gilortul!”

Vezi mai mult